sâmbătă, 13 iunie 2009

Şi tu eşti ateu, creştine

Susţin că amândoi suntem atei. Doar că eu cred într-un zeu în minus faţă de tine. Când vei înţelege de ce respingi toţi ceilalţi zei posibili, vei înţelege de ce eu îl resping pe al tău. (Stephen F. Roberts)

Şi tu eşti ateu, creştine, deoarece nu crezi în Ra sau Horus, Vishnu sau Krishna, Buddha, Jupiter sau Zeus, Mithra, Allah, Zalmoxes sau Thor.

Vei spune că nu e totuna. Că Yahweh/Isus/Duhul Sfânt e dumnezeul cel adevărat şi singurul dumnezeu. Însă eu te întreb atunci ce-l face special pe Dumnezeul creştin? De ce el e real şi ceilalţi falşi? Răspunsul e simplu, dar s-ar putea să-ţi scape: pentru că aşa ai fost învăţat de mic. Ţi s-a spus că Biblia e cuvântul Domnului, iar creştinismul adevărata credinţă. Dovezi nu există.

Şi atunci vin să te întreb ce s-ar fi întâmplat dacă te năşteai în Orientul Mijlociu? Mai credeai că
Yahweh/Isus/Duhul Sfânt e dumnezeul cel adevărat şi singurul dumnezeu? Bineînţeles că nu! Tu ai fi fost învăţat despre Allah, iar Coranul ar fi cartea ta sfântă.

Şi dacă te năşteai în India? Sau în Japonia? Sau în Israel? Sau în China? Sau în Roma antică? Sau în Ţările Nordice pe vremea vikingilor? Sau în Egiptul antic?
Mai credeai că Yahweh/Isus/Duhul Sfânt e dumnezeul cel adevărat şi singurul dumnezeu? Din nou, bineînţeles că nu.

Totul devine o problemă de istorie şi geografie.



Şi atunci, spune-mi, cu ce este religia ta mai specială decât celelalte? De ce este
Yahweh/Isus/Duhul Sfânt mai adevărat ca Allah sau ca Zeus?

Aştept să fiu lămurit.

Cam atât pentru azi,
al vostru Muritor

luni, 1 iunie 2009

Blog adresat credincioşilor

Muritor este un blog adresat credincioşilor, şi aici mă refer în special la creştini. Şi nu pentru că am ceva special cu ei - ateismul respinge orice fel de credinţă în deităţi şi supranatural - ci pentru că aşa se întâmplă că în ţara asta majoritatea celor care au vreo credinţă sunt creştini.

Aşadar avem de-a face cu un blog care vrea să promoveze ateismul în rândul creştinilor, nu?
Nu.

Eu nu vreau să promovez nimic. Şi nici neapărat să conving pe cineva de o anumită idee. Ba chiar mi-ar plăcea ca voi să mă convingeţi pe mine...

În schimb ce doresc prin acest blog este să pun întrebări. Să ridic probleme. Să provoc. Şi să vă pun să reflectaţi asupra chestiunilor religioase dintr-un unghi cu care nu sunteţi obişnuiţi.

Ştiu că nu e primul blog care dezbate astfel de probleme. Există TLP şi un lung lung alai de bloguri raţionaliste, liber-cugetătoare, religios-satirice şi aşa mai departe. Le citesc cu interes. Mă tem însă că blogurile raţionaliste se adresează în prea mică măsură creştinilor. Ba chiar îndrăznesc să spun că în asemenea discuţii, raţiunea şi ştiinţa sunt irelevante. Să înţeleagă cine ce vrea din asta.

Cam atât pentru azi,
al vostru Muritor