Sunt un muritor. Sunt sigur că unii dintre voi vor spune "nimic nou". Şi totuşi, acest banal truism nu e atât de banal când te gândeşti la câţi oameni se cred nemuritori. Milioane, dacă nu cumva miliarde... Aşa că toate şansele ca şi dumneata, stimate cititor, să fii unul dintre aceia care cred că nu vor muri niciodată.
Desigur mă refer la moarte în sensul metafizic, religios.
E ironic că oamenii, cu toată raţiunea cu care sunt înzestraţi, pot să-şi imagineze că vor supravieţui propriei morţi... Dar nu cred că raţiunea este ceea ce ne caracterizează ca specie. Or dacă o face, atunci şi iraţiunea ne caracterizează în egală măsură. Nu. Ceea ce ne caracterizează este
conştiinţa. Conştiinţa este binecuvântarea şi blestemul nostru. Binecuvântare pentru că astfel putem conştientiza că trăim, blestem pentru că astfel suntem conştienţi că vom muri. Iar moartea e ceva de neconceput. Moartea ne îngrozeşte. Finalul definitiv şi ireversibil, al nostru şi al celor din jurul nostru. Oamenilor le este imposibil să facă faţă acestui gând. Of, ferice de celelalte animale!...
Însă omul, deopotrivă raţional şi iraţional cum este, a găsit o soluţie la această problemă:
religia.
Indiferent că vorbim de creştinism, islamism, iudaism, sau despre alte religii mai vechi sau mai exotice, toate religiile promit un soi de viaţă după moarte. Dumnezeu, şi odată cu el religiile, au fost inventate cu scopul precis de a rezolva această problemă existenţială a omului: murirea.
Dacă eşti creştin şi crezi că ce am spus mai sus este o exagerare, te rog să încerci să-ţi răspunzi sincer la următoarea întrebare:
Dacă oamenii (şi implicit tu)
ar fi fiinţe nemuritoare, te-ai mai ruga la Dumnezeu? Presupun că nu. La ce bun, nu?
Este inutil să spun ce părere am despre acest gen de autoamăgire. Puteţi să ghiciţi fără dificultate. Însă realitatea crudă este că gândirea liberă, raţiunea sau ştiinţa nu pot compensa pentru acest fapt - că suntem muritori. Ce ne poate oferi raţiunea şi ştiinţa este onestitate, libertate şi cunoaştere. Dar mai ales onestitate, prin puterea şi curajul de a accepta ceea ce suntem şi de a nu ne amăgi cu scenarii confortabile.
Însă ce valoare au onestitatea, libertatea şi cunoaşterea pentru omul mediu?
Onestitate? Blue pill or red pill? Minciună confortabilă sau adevăr? Ce preferi, să mori sau să renunţi un pic la onestitate?
Libertate? Să fim serioşi, puţini şi-l imaginează pe Dumnezeu ca pe un maestru păpuşar. Omul mediu se simte liber şi în religie, chiar dacă este să apeleze la non-sensuri precum conceptul de liber arbitru. Aşadar putem presupune că între moarte şi renunţarea la libertate, omul mediu va alege a doua variantă.
Cunoaştere? Cred că cunoaşterea este cel mai puţin popular beneficiu al gândirii libere. Asta pe de o parte pentru că oamenii medii din capul locului tind să manifeste un dezinteres cras faţă de ştiinţă şi cultură... Pe de altă parte putem observa un fenomen cel puţin interesant, şi anume că credincioşii nu numai că vor prefera fantezista nemurire oferită de religie, dar vor refuza să afle şi să înţeleagă fapte şi realităţi care ar putea să le contrazică dogmele. Aşa că dintre moarte şi lipsa cunoaşterii, lipsa cunoaşterii este mult-mult mai atractivă pentru... omul de rând. Ups! Era să spun "muritorul de rând"...
Grele "decizii". Până una alta eu prefer să accept că sunt muritor.
Cam atât pentru azi,
al vostru Muritor
